La vorbă cu mâinile goale

cicero1Când, pentru prima dată în viață, un copil mâzgălește pe hârtie un om din puncte, ovale și linii strâmbe, nu te aștepti la o capodoperă. Uneori, cele câteva pete de culoare nu vor avea nimic în comun cu forma unui om. Te-ai putea întreba mai departe:   ce îl face totuși, pe acel “om” de pe hârtie să fie om? Poate că, dacă ai ochiul și spiritul  format să privești atent, vei putea recunoaște că, instinctiv, copilul surprinde  pe hârtie o oarecare particularitate, un acel  “ceva”  care nu lasa niciun dubiu asupra intenției sale. Poti intelege ca rezultatul, surprinderea acelui “ceva”, fie și într-o formă naivă,  nu s-a întâmplat din senin. Copilul nu e o tabula rasa care creeaza din neant. În spatele mișcărilor stângace se află multe ore de exersare, pentru că ochiul său a parcurs de mii de ori conturul mamei, mâinile sale și-au imprimat  fața și trupul.   Are deja omul desenat în toata ființa sa, îl cunoaște, doar degetelele sale stângace și nedeprinse cu creionul nu-l pot încă reda. Creionul e îmblânzit pe masură ce “uneltele” sunt cizelate , sunt luate în stapânire.. Nu el, creionul, este unealta adevărată, ci mintea, mâna, ochiul, voința, ele sunt adevăratele ustensile pe care omul trebuie să le supună  pentru a conduce mișcarea creionului pe hârtie. La fel se întâmplă cu mersul, la fel se întâmplă și cu primul cuvânt , înaintea lor au fost nenumărate ore de ascultare, de observare , de mișcări mute ale limbii, ore de  învățare prin imitare și exersare.

De-a lungul vieții cizelăm toate aceste ustensile într-o măsura mai mică sau mai mare. Dacă nu există un scop anume, o pasiune, un hobby care presupune folosirea lor intensă, nu vom depune un efort suplimentar pentru cizelarea lor, ci le  vom dezvolta doar atât cât avem nevoie, pragmatic,  fără să explorăm tot potențialul lor.

Au existat și există încă  meserii care cer aprioric ca dezvoltarea acestor unelte să devină, în prima fază,  un scop în sine, să fie ridicate de la nivelul de  deprindere pentru uz personal, de la nivelul de ”înzestrare”, și aduse cu trudă la nivel de artă.

Un exemplu elocvent este oratorul lumii antice.  Nimic nu-i lăsat în stadiul de ovale și linii strâmbe. Vocea, respirația, mișcarea, logosul, toate aceste unelte, trebuiau îmblânzite și se cizelau în ani și ani de trudă, idealul fiind ca oratorul să aibă parte de o educație îndreptată în acest sens încă din fragedă copilărie:

“…tatăl să-și pună în el, de la început, o cât mai mare speranță; în felul acesta va fi, din primul moment, preocupat de formarea lui . Căci este lipsită de temei plângerea că foarte puținor oameni le-a fost hărăzită puterea de a prinde ușor ceea ce li se predă și că majoritatea, din cauza încetinelii minții, își irosesc truda și vremea. “ (Quintilian, Institutio Oratoria, trad. Maria Hetco, București, Edit. Minerva, 1974, cap 1.1)

Pentru cine e interesat, operele lui Aristotel, Platon, Cicero,  Quitilian  etc vă vor dezvălui drumul oratorului de la cuvântul șoptit în intimitate, la discursul oratoric. Tot de acolo vom afla și ce virtuți trebuia să aibă acela dintre ei care  își asuma să instruiasca alți oratori :

“Referitor la pedagogi, adaug urmatorul lucru: ori să fie cu adevărat învățati – și aceasta aș vrea să fie prima grijă- ori să fie conștienți că nu sunt învățați. Nu există pacoste mai mare decât acei pedagogi care, depășind cu puțin cunoștințele elementare, și-au format o convingere falsă despre știința lor. Căci se consideră jigniți să nu se ocupe de învățătură și, că în virtutea unui drept ce le conferă autoritate , acest soi de oameni, de obicei îngâmfați, devin autoritari și uneori cruzi și transmit altora propria lor prostie. “ (Cf. Cicero, Brutus, 211, apud Quintilian, op. cit.)

Sistemul acesta de valori a dăinuit de mii de ani până în prezent,  dovedindu-și astfel per se validitatea,  s-a menținut ca o cheie sigură și în același timp greu de mânuit, dar care îi descuie căutătorului ușa spre această artă. Au existat și naivi care, în loc să-și lepede straiele de sărbătoare și să bată fierul uneltelor cu sârg, au sperat că pot avea rezultate pe alte căi usoare. Istoria nu i-a retinut decât în batjocura scriitorilor vremii. Au fost si șarlatani care, din dorinta de a obține ușor bani și faima, vor fi născocit metode de tipul “ slăbești 5 kg în 2 ore, fără efort”, împărțind naivilor iluzia succesului facil. Au fost îngropați în uitare și dispreț împreună cu banii lor.   Aceasta caznă a trupului și spiritului de a se pune în slujba unei arte  s-a adaptat vremurilor și a fost îmbogățită cu noi exerciții și metode de studiu și predare. În rest, ea  a rămas neclintită în esența sa și valorile sale, iar până în timpurile moderne nimeni nu a pus sub semnul întrebarii cărările ce trebuie străbatute până a ajunge să te desfeți în lumea celor ce sunt ascultați.

Câte ore de exersare îi ia vocii să se așeze docilă pe coloana de aer și astfel să se evite vocea de cap care provoacă groaznice migrene auditoriului? Cât îi ia omului să-și însușească o respirație mulțumitoare ?  Dar să învețe  mișcarea elegantă și corespunzătoare a corpului (euritmia), artă atât de greșit înțeleasă și înlocuită deseori de gesturi teatrale ieftine și pantomimă ? Cât îi ia gurii să simtă gustul sunetelor clare și al cuvântului cu sens?

În mod voit, n-am atins deloc studiul propriu zis al oratoriei, al artei retoricii, ci doar m-am referit la câteva unelte ce trebuie stăpânite până să ajungi să faci acest pas. Poate că v-am deschis apetitul de a afla mai multe și unul sau altul dintre voi vor deschide  ușa aceasta.

Astăzi se vorbește tot mai rar despre oratorie, ba chiar, în mod eronat, în conștiința unora , oratoria e atribuită mai mult zonei artistice, în special teatrului.

În România s-a impus tot mai mult termenul venit din engleză de “public speaking”. (“Public speaking sometimes termed oratory or oration is the process or act of performing a presentation (a speech) focused around an individual directly speaking to a live audience in a structured, deliberate manner in order to inform, influence, or entertain them. Public speaking is commonly understood as the formal, face-to-face talking of a single person to a group of listeners. Sursa citată: Wikipedia)

Noțiunea “public speaking”  s-a impus de curând (ultimii 10-12 ani),  venind din lumea de afaceri sau media (cu precădere din zona corporatistă) și a fost preluată cu timpul și de alte categorii.

Dacă mergem înapoi doar cu câtiva ani, vedem că se foloseau mult mai des termenii prezentator, conferențiar, vorbitor etc.  Cum, pe de-o parte, puterea de penetrare a limbii engleze în rândul tinerilor este tot mai mare (muzica/IT/globalizarea ), iar pe de altă parte, forța mesajelor care vin din zona economica este potențată de puterea financiara uriașă pe care companiile multinationale o investesc pentru a-și promova agresiv diverse evenimente, penetrând o pătura largă a populației, termenul “public speaking “ a luat tot mai mult avânt în rândul tinerilor și în rândul populației educate.

Nu am să comentez deloc dezvoltarea acestui fenomen, poate doar să remarc faptul ca cei mai mulți “speakeri” promovați de aceasta filiera sunt cei care susțin  discursuri  “motivationale”. E o imagine a  societății de astăzi care are nevoie ( sau i se induce faptul că are nevoie) și consumă cu furie acest tip de discurs. Succesul financiar, numărul participanților și numărul evenimentelor cu “motivational speakers” este în creștere continuă. Vedem cum, tot mai des, zona de formare a “vorbitorilor în public” este acaparată de o sumedenie de profesioniști de succes din alte domenii care se declara apți de a te instrui în ale vorbirii în fața publicului. Vedem foști sportivi de performanță,   manageri de top, prezentatori “vedetă” din concernele media oferindu-se cu generozitate să te învețe cheia succesului de public speaker, indiferent de vârstă, de domeniul în care ai activa, de la copil la pensionar, de la șomer la manager. E de ajuns să cauți puțin pe internet și vei descoperi că public speaking se învață în câteva ore.

Cum s-a întâmplat ca, de exemplu, un manager să treacă de la povestirile despre succesul personal la cursuri de instruire în ale vorbirii?

Povestea unui îndrumător/formator de “public speakeri de succes“ venit din zona de business poate suna cam așa (am participat la câteva sesiuni de acest gen și cam toți aveau aceeasi poveste):

A avut succes în meseria sa. A dovedit că e în stare să fie un bun profesionist, a ajuns o mica stea în lumea clădirilor de sticlă . Apoi a vorbit despre rolul său, despre reușitele sale. Încurajat de aplauzele din birou,  i-a venit ideea (năstrușnică) că ar fi timpul potrivit să-i învețe și pe alții cum se face. A sărit de la “îți spun despre succesul meu” la “îți spun cum să vorbești și să ai succes”. De multe ori nu mai are timp să se irosească în ani de zile de studiat “vorbirea” că îl cam dor facturile. A  facut un SWOT și i-a dat cu plus. E pregătit și organizat. Are și un action plan bun.  Începând cu lucrurile vitale, a dat fuga la magazin să-și ia un proiector și licența Microsoft Office. Următoarele ore le-a petrecut făcând, probabil, ceea ce stia deja să facă cu succes: slide-uri în power point. Apoi s-a odihnit, că doar nu era s-o ham hem him hom hum de nebun prin sala de training .

A doua zi s-a pus pe exersat. Și-a înfipt bine picioarele în mijlocul sălii, a deschis microfonul și a informat  toate scaunele că e gata   să “livreze” prima sa prezentare. I-a reușit perfect, frazele sale au sunat hotărât si precis precum o livrare de pizza la birou, într-o zi de sărbătoare.  Scaunele (nu ale lui Ionesco) au aplaudat ca de obicei.  Probabil a intrat și un coleg întârziat și a văzut lumina proiectorului. Ce prezentare e asta? Păi, nu se vede?  Păi nu, că stai exact în fața ei.  Perfect, e loc să fac îmbunătățiri.  A facut un nou slide pentru cursul său:  “Prezentatorul se miscă în afara razei de acțiune a proiectorului până la 2 pași de ….  Ce facem cu mâinile?  Clădim imagini ziceau anticii … neee, ăia nu-și măsurau rezultatele, dacă nu-i bine. ..trebuie ceva nou, cuantificabil ,SMART…  exemplificăm: zicem 3 și simultan ridicăm 3 degete în aer, să priceapă și scaunul. Zicem “ sunt 2 soluții “ și ridicăm 2 degete. Și mâinile astea nu se pot misca oricum, trebuie și ele ordonate, deci  “ mișcările mâinilor  nu sunt largi, ci clar definite și nu trebuie să depășească o cutiuță imaginară aflată în fața noastră în dreptul pieptului”. A închis laptopul și a început să viseze la zeci, sute , poate mii de followers pe care îi va forma după chipul și asemănarea sa. Marcă înregistrată.

Ar putea să pară totul ironic. Nu, nu este.  Indiferent de subiect, ai de multe ori impresia că te uiți la o cutiuță muzicală, pe care balerina se învârte cu aceeași viteză și face aceleași mișcări, indiferent de melodia din fundal și doar hainele si masca se schimba. Restul, adică povestea funny de dimineață, stridențele vocii neformate, mâzgăleala pe flipchart, videoclipul motivațional de pe Youtube, minciunica cu “exemplul personal –întâmplarea reală ”  (îmi asum afirmația, am auzit de atâtea ori aceeași pățanie și la toți cu “mi s-a întamplat mie”  – sau e minciună, sau toți trăiesc vieți la indigo și li se întâmplă aceleași bazaconii ), bancurile transformate în povețe, pathos-ul transformat în patos, degețelele băgate în ochii publicului, toate aceste elemente sunt un “must have” pentru “oratorul de succes”. Toate aceste mici trucuri  sunt cultivate cu grijă, în sistem “copy-paste” de public-speakeri de succes. (Să dea naiba să uitați, după “public speaker” trebuie adăugat neaparat  “de succes” ). A intrat în scoli, a intrat în instituții, a creat ligi, asociații, academii  și școli de vorbitori în public. Se revendică de la “vorbire”, și nu de oricare, ci una dedicată oricărui tip de auditoriu. Și a făcut ceea ce știa mai bine : un nou business. “Make more money “ nu-i aliterație, e motto, e crez.

Luați la întamplare oferte de cursuri de public speaking  de pe internet și uitați-vă la filmulețele de promovare.  Nu vă așteptați să vedeți vreun discurs înflăcarat cu voce fermă în apărarea  orei de limba latină (care este în pericol să dispară din programa școlara, vedeți noile proiecte de plan cadru ale MEdC,)  dar așteaptă-te să-l vezi vorbind cu patos despre ora de “comunicare interpersonala”.  Pentru că universalitatea a devenit în mintea lui universal valabil .

Când , pentru prima dată în viață, copiii mâzgălesc pe hartie un om din puncte,  ovale și linii strâmbe să nu te aștepți la o capodoperă. Și, pe toți zeii, nu-l opri pentru că  undeva arde o flacăra vie.  Înconjoară-l cu toata dragostea și priceperea ta, iar el va învăța în timp să stăpâneasca creionul. Lasă-l să zboare cu toate năbădăile și îndrăzneala vârstei.  Dar nu uita nicio clipă că libertatea copilului nu înseamnă să-l lași să mănânce hârtia.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s